Media

Începe Viaţa în 3, powered by Romtelecom

Din 13 septembrie, începe Viaţa în 3, serialul online powered by Romtelecom, găzduit pe platforma Trilulilu. Cele mai noi episoade vor putea fi urmărite în fiecare luni şi vineri, pe platforma viatain3.trilulilu.ro.

Serialul spune o poveste în care orice tânăr din ziua de azi se poate regăsi: Miki, Bianca şi Alex încep aventura vieţii lor atunci când decid să se mute împreună într-o casă din Bucureşti. Împreună, ei descoperă că viaţa în 3 implică distracţie, emoţii, împliniri si adrenalină, dar şi certuri şi dezamăgiri.

Cele 43 de episoade ale serialului vor fi difuzate pentru început în zilele de luni şi vineri ale săptămânii, urmând ca frecvenţa să crească pe parcurs, dar fanii vor fi anunţaţi din timp.Desfăşurate într-o casă obişnuită din Bucureşti, pentru a fi cât mai aproape de realitate, filmările pentru prima serie au durat aproximativ 80 de ore. Mai mult, filmările pentru seria următoare sunt programate astfel încât să se răspundă aşteptărilor publicului şi să permită interacţiunea cu acesta, pe baza unui scenariu care îi rezervă surprize aproape la fiecare episod.

În distribuţie, alături de Miki (Xing Ling), Bianca (Graţiela Teohari) şi Alex (Mihai Stănescu), sunt prezenţi şi câştigătorii castingului online din luna iunie, pe care vă invităm să îi descoperiţi în ipostaze inedite.

“Suntem tineri şi foarte pasionaţi de ceea ce facem. Ne distrăm cu Miki, suntem perfecţionişti precum Bianca şi ne bucurăm cu toţii de multitudinea de pasiuni ale lui Alex. Într-un cuvânt, ne place Viaţa în 3 şi vă invităm să ne vedeţi în acţiune!” au declarat în cor protagoniştii.

Fanii serialului pot fi alături de întreaga echipă şi pe Facebook, unde vor fi postate permanent filmuleţe şi fotografii inedite de la filmări.
Agenţia digitală FRANK a realizat conceptul, producţia şi implementarea serialului Viaţa în 3.

Despre Romtelecom

Romtelecom este unul dintre cei mai importanţi operatori de pe piaţa de comunicaţii din România, cu 4,5 milioane de abonamente la jumătatea anului 2010. De peste trei ani, Romtelecom acţionează conform strategiei Clientul pe locul 1, ce implică oferirea de mai multe beneficii clienţilor săi la aceleaşi preţuri sau chiar la preţuri mai mici. În ultimii ani, Romtelecom s-a poziţionat ca un furnizor complet de soluţii de comunicare, consolidându-şi prezenţa pe pieţele de internet broadband şi TV şi dezvoltând permanent serviciile de IT&C. Pentru mai multe detalii, accesaţi www.romtelecom.ro.

Despre Trilulilu

Trilulilu este cea mai mare comunitate on-line din România, unde vizitatorii pot urmări şi contribui cu clipuri video, audio şi imagini. Trilulilu a fost lansat în ianuarie 2007, fiind în prezent cel mai vizitat site românesc, cu peste 3 milioane de vizitatori unici lunar.

Pentru mai multe informaţii:

Romtelecom:

Relaţii Publice – Divizia Relaţii Publice
Tel. + 40 – 21 – 400 4123
+ 40 – 21 – 400 5309
E-mail: pr@romtelecom.ro
Web: www.romtelecom.ro

Trilulilu:
Alina Crancau

Crocodila de PR
tel/fax: 0364.107.025
Mobil: 0726187400
E-mail: alina.crancau@trilulilu.ro
Web: www.trilulilu.ro