Media

Potentialul publicitatii video online: Triplarea ponderii din piata, la 15%, in doi ani

Autor: Irina Crudu
Publicaţie: www.dailybusiness.ro
Data aparitiei: 11.09.2009

Publicitatea video online, momentan la un nivel de 3-4% din cele 20 de milioane de euro ale intregii piete, ar putea urca la 10-15% din total in urmatorii doi ani, daca va reusi sa depaseasca principalele obstacole: lipsa continutului video de calitate, mentalitatea agentiilor si chiar ceva mai mult curaj din partea clientilor.

“Anul viitor, publicitatea video online va reprezenta 5% din veniturile totale de publicitate online. Cu siguranta se va intampla acest lucru, pentru ca video online pot sa vanda mai ales trusturile mari care au continut. Si pentru ei e simplu sa-si mareasca veniturile vanzand publicitate video. Acum reprezinta cam 300.000-400.000 de euro dintr-o piata estimata la 20 de milioane”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Orlando Nicoara, director executiv al MediaPro Interactiv. “In doi ani, piata de publicitate video online va ajunge la 10-15%”, a adaugat el, principala conditie pentru indeplinirea acestei estimari fiind livrarea continutului video de calitate.

In Romania, oamenii inca stau pe YouTube, Yahoo, Google si Hi5. Cred ca nu am fost noi (companiile locale – n.r.) suficient de buni incat sa acaparam o zona mai mare, a declarat Calin Fusu, Neogen.

De aceeasi parere este si Sergiu Biris, unul dintre fondatori si director general al portalului autohton de continut video Trilulilu .ro, care vede piata de publicitate video la un nivel de 10% in doi ani si de 15% in urmatorii 3-5 ani, bazata mai ales pe cresterea publishing-ului si pe un trend de trecere al utilizatorilor de la TV pe online.

“Piata de publicitate video online o sa creasca odata cu cresterea publishing-ului, atunci cand o sa existe foarte multi, sau cel putin cativa majori, care vor detine continut video exclusiv. In vreo 3-5 ani, piata o sa fie la 15% din total. O sa mai fie ajutata, daca va fi cazul, de trendul de trecere de la TV pe online. Insa conteaza foarte mult si cat e de relevanta Romania pentru studiourile de film, care ar putea produce continut de calitate, pentru ca, in prezent, ele cer niste sume foarte mari care pentru Romania nu pot fi acoperite”, a declarat Sergiu Biris.

Trilulilu.ro se situeaza in topul celor mai accesate site-uri din Romania, cu un trafic de peste 2.300.000 vizitatori unici pe luna, potrivit SATI. Printre jucatorii din piata care ofera servicii de publicitate video se mai numara companii precum Gsp, AdEvolution, TreeWorks sau ArboInteractive.

O problema pentru online: Scaderea preturilor la publicitatea TV

Unele dintre principalele probleme intampinate in dezvoltarea acestui tip de publicitate anul acesta, mentionate de principalii jucatori din online, au fost scaderea preturilor la publicitatea TV, reticenta marilor companii de a investi sume considerabile in acest tip de publicitate, si modul de abordare al advertiserilor cu privire la acest tip de publicitate.

“Inca nu exista niste lideri foarte puternici care sa domine topul. In Romania, oamenii inca stau pe YouTube, Yahoo, Google si Hi5. Cred ca nu am fost noi suficient de buni incat sa acaparam o zona mai mare si sa fim buni vanzatori. Fiecare dintre noi stie cate o parte din intreg – eu stiu finante, Sergiu (Biris n.r.) stie marketing, Orlando (Nicoara n.r.) vanzari, de exemplu. N-am reusit sa formam echipe care sa le stiu pe toate 3 foarte bine incat sa batem site-uri precum YouTube si Hi5, dar cred ca e posibil sa facem asta. Multe tari din jur au reusit”, a declarat Calin Fusu, directorul general al companiei Neogen, detinatoarea site-ului de socializare Neogen.ro si a site-ului de job-uri online BestJobs.ro.

Modul in care clientii si agentiile de publicitate abordeaza acest gen de publicitate este, in sine, o alta problema. “Tendinta multor clienti si a unei parti dintre agentii este sa judece publicitatea online in aceeasi termeni cu publicitatea TV. Ei vor sa faca 100.000 de unici, de exemplu, ca sa simta ca a contat investitia. Este si nu este o abordare corecta, in functie de produs. Daca vinzi un detergent atunci 100.000 de vizualizari este un benchmark in regula, daca vorbim despre un soft de resurse umane care are 12.000 de vizualizari cu targetul potrivit pe un site de business, de exemplu, e o alta unitate de masura si o alta judecata”, a explicat Dragos Stanca, managing director la F5 WebCorp, divizia new media a trustului Realitatea-Catavencu.

Curajul este cel care lipseste, sunt de parere jucatorii din online. “Nu-mi permit sa zic ca au gresit advertiserii ca nu au investit mai mult in publicitatea video. Clientii au investit acolo unde au avut return cel mai vizibil si acolo unde au putut cuantifica o investitie in vanzari reale”, spune Stanca. “Pe de alta parte, neinvestind nimeni major in publicitatea online, nu poate sa traga nimeni o concluzie clara. Daca cineva ar avea curajul ca in loc sa cheltuiasca 100.000 de euro pentru televiziune sa bage in video pe Internet si sa studieze comparativ care ar fi return-ul, s-ar putea sa existe niste surprize.

Potrivit acestuia, exista doua categorii de abordari ale acestui tip de publicitate. “Sunt unii care vad publicitatea video ca pe un echivalent al publicitatii TV si o judeca cu aceeasi masura, si extrema cealalta care vad publicitatea video ca un altfel de display advertising. Ambele abordari sunt gresite, pentru ca de fapt publicitatea video, cred, este undeva la mijlocul distantei si nici nu trebuie facuta doar taind un fragment dintr-un banner flash sau dintr-un alt print sau dintr-un clip TV si transpunandu-l pe Internet, ci trebuie gandit un format special, care sa dea o rata de click cat mai buna”, este de parere Dragos Stanca.

Grupul Realitatea-Catavencu a avut, pana in prezent, 16-20 de campanii de publicitate video, pentru anul acesta estimand ca numarul se va ridica la 30 de campanii, acestea intrand insa intr-un mix de marketing care nu cuprinde doar video.

Costurile de productie video online – mai mici decat se crede

Costurile de productie a continutului video online nu sunt atat de mari pe cat par, spune Patrick Andre de Hillerin, reprezentant al televiziunii online HappyFish, un proiect al societatii Green New Media, insa monetizarea intarzie sa apara. Acesta nu a dorit sa precizeze o valoare a acestor costuri.

“Speram ca anul viitor sa fim o companie profitabila. Mai avem de lucru. Veniturile noastre sunt deocamdata mici spre inexistente. Anul trecut a fost un an total de investitii. Monetizarea trebuia sa inceapa anul asta insa au fost diverse schimbari organizationale si de imagine, deci nu a inceput acum”, explica Patrick Andre de Hillerin.

Potrivit acestuia, decizia companiilor de a sista investitiile in publicitate a fost una gresita. “Brandurile puteau sa obtina mai repede cota de piata si puteau sa aiba profituri fabuloase din volum, nu din marja de profit, daca ar fi facut reclama puternic anul asta”, crede el.

Articol apărut în www.dailybusiness.ro.