Media

Trilulilu investeste in continut de calitate

Autor: Roxana Ivan
Publicaţie: www.standard.ro
Data apariţiei: 30.05.2008

Actionarii platformei autohtone de sharing Trilulilu vor investi “cat este nevoie” pentru dezvoltare, in special pentru a atrage continut de calitate, generat de utilizatori, a declarat pentru Business Standard Sergiu Biris, directorul general al platformei.

Prezent la evenimentul RoNewMedia, organizat de revista Money Express, Biris a explicat ca echipa Trilulilu lucreaza la dezvoltarea platformei astfel incat sa devina brandul principal de sharing din Romania. In acest sens, vor incerca sa stimuleze utilizatorii de internet sa contribuie cu continut pe site, prin concursuri si alte canale. O alta modalitate pe care echipa Trilulilu o ia in calcul este stabilirea unor parteneriate cu dezvoltatori de continut. “Daca Realitatea TV de exemplu are canal pe YouTube, de ce nu ar avea si pe Trilulilu”, explica antreprenorul.

Pentru dezvoltare, Sergiu Biris spune ca vor investi “cat este nevoie”, dorinta unanima a echipei fiind de crestere. Bugetul de investitii pe un an de zile al platformei a fost stabilit la 300.000 de euro. Platforma a fost lansata deja intr-o noua versiune, cu mai multe functionalitati, care va fi imbogatita in curand.
Biris este optimist in ceea ce priveste business-ul, in contextul in care Trilulilu a trecut de pragul de relevanta si a inceput sa fie privit de advertiseri ca un proiect serios. “Estimam pentru acest an o crestere a veniturilor de 150% fata de 2007, dar in conditiile in care anul trecut nu am avut circa sase luni publicitate pe site”, precizeaza el.

Dezvoltarea business-ului va genera si cresterea echipei de la sapte oameni la circa 14, pana la sfarsitul anului. Trilulilu a apelat deja la o firma de recrutare de personal.

Pachetul majoritar de actiuni al Trilulilu a fost achizitionat recent de omul de afaceri de origine franceza Alexis Bonte, care detinea deja, din decembrie 2007, un procent de 10% din actiunile companiei. Investitia in cele 41% din actiunile Trilulilu a fost de peste un milion de euro, firma fiind evaluata la 2,5 milioane de euro. In luna aprilie, Trilulilu.ro avea 2,9 milioane de vizitatori si ocupa primul loc in categoria Divertisment din trafic.ro.

Articol apărut în www.standard.ro.