Media

YouTube are doua clone romanesti

Autor: A.B.
Publicaţie: www.cotidianul.ro
Data apariţiei: 23.01.2007

Trilulilu.ro si Iutub.ro aduc moda bibliotecilor virtuale cu fisiere video si in Romania.Acum doua saptamini, versiunea beta a www.trilulilu.ro si-a facut debutul in spatiul virtual autohton, iar in februarie si-a anuntat aparitia si www.iutub.ro.

Cele doua pagini web sint create dupa modelul www.youtube.com, informeaza MEDIAFAX. “Nu vrem sa fim un YouTube, desi lumea ne va compara cu ei. Vrem ca acest portal sa fie 100% romanesc si sa aiba preponderent filmulete, imagini si audio romanesti, adresate romanilor din tara sau din afara tarii”, a declarat Sergiu Biris, director general al proiectului Trilulilu. El adauga ca investitia initiala in acest site a fost de citeva mii de euro, iar administrarea lunara, inclusiv gazduirea lui, se ridica in jurul sumei de 2.000 de euro. In cele doua saptamini de la lansare, site-ul a avut peste 31.000 de vizitatori unici, aproape 850 de conturi create si 750 de fisiere uploadate. Creatorul IuTub, Daniel Palos, spune ca ideea i-a venit in urma unei discutii, cind a constatat ca exista multi romani care au auzit de youtube.com, dar nu stiu cum se scrie corect numele acestuia. Investitia initiala in acest site este, potrivit lui Palos, de aproximativ 3.000 de euro, insa versiunea finala, cind se vor putea uploada direct fisiere video, audio, jocuri sau imagini, va necesita resurse financiare suplimentare.

Articol apărut în www.cotidianul.ro.